„Bună ziua, aș dori să comand o cutie de Viagra s-o fac cadou”. Piața subterană a medicamentelor online a explodat în România. AUDIO

„Bună ziua, aș dori să comand o cutie de Viagra s-o fac cadou. Piața subterană a medicamentelor online a explodat în România. AUDIO
Publicat: 01/06/2013, 14:59
Actualizat: 18/05/2015, 16:07

În România, vânzarea de medicamente pe internet este interzisă. Asta doar în teorie. În realitate, însă, tot ce trebuie să faci este să tastezi numele medicamentul dorit și internetul îți va sugera o serie de pagini web de pe care poți să îți comanzi medicamentele dorite. Cu doar un singur clic îți poți cumpăra orice medicament, fie că vorba de tratamente împotriva răcelii, Viagra, medicamente pentru slăbit și chiar tratamente destinate cancerului. Experții din domeniul sanitar avertizează că majoritatea medicamentelor cumpărate de pe internet sunt contrafăcute și pot face mai mult rău decât bine, acestea putând duce chiar la deces la scurt timp de la utilizarea lor.

Statisticile de specialitate arată că Viagra, medicament destinat disfuncțiilor erectile, ocupă un loc fruntaș în topul tratamentelor care se vând în mediul online, dar și al medicamentelor contrafăcute.

Datele Asociației Anti-Contrafaceri REACT România arată că la noi în țară medicamentele contrafăcute reprezintă circa 5-7% din piața de produse farmaceutice. Tradus în cifre, acest lucru înseamnă peste 100 de milioane de euro.

Cât de ușor este să cumperi medicamente de pe internet

Pentru a demonstra cât de ușor e să cumperi Viagra pe internet, redactorii gândul au luat legătura cu reprezentanții unui site de profil. Sub pretextul că vrem să facem cadou o cutie de Viagra, am sunat la un număr de telefon ce ne-a fost sugerat de o pagină afișată în urma tastării cuvintelor cheie „viagra comandă online”.

Persoana care ne-a răspuns a vorbit deschis despre cum am putea cumpăra medicamentul destinat disfuncției erectile. Întrebată, însă, dacă medicamentul pe care dorim să îl cumpărăm este contrafăcut sau nu, aceasta a ezitat în a da un răspuns ferm. „Este o întrebare încuietoare, pentru că, chiar dacă ar fi contrafăcut nu v-aș fi spus. Dar, nu sunt”, ne-a liniștit la final.

Persoana responsabilă cu preluarea comenzilor telefonice chiar ne-a făcut și câteva sugestii în recomandarea unui anumit tip de tratament împotriva disfuncțiilor erectile: „Dacă este vorba de o persoană care nu a mai folosit astfel de pastile și are voie să folosească, recomandarea mea ar fi să încerce cu „Vizarsin” (nr. medicament destinat disfuncției erectile) în concentrație de 50 de miligrame”.

Mai jos puteți citi negocierea pe care redactorul gândul a dus-o cu persoana responsabilă cu preluarea comenzilor telefonice pentru Viagra.

Reporter: Am găsit pe site-ul dumneavoastră că pot cumpăra Viagra și aș dori să vă întreb cum ar trebui să procedez, pentru că am și eu nevoie de câteva cutii.

Bărbatul de la capătul firului: Sunt două probleme la fel de importante. Din păcate, în primul rând nu mai avem pe stoc. Nu mai găsim la depozitele de medicamente. Mai există și alte medicamente ce pot fi folosite.

Reporter: Știu că Viagra este cea mai bună.

Bărbatul de la capătul firului: E cel mai cunoscut, nu e neapărat cel mai bun. E un medicament, într-adevăr, foarte bun, însă, din păcate sunt ceva probleme de distribuție în toată țara. Nu prea se mai găsește. În al doilea rând nu puteți să comandați dumneavoastră, pentru că nu sunt medicamente pe care le puteți folosi dumneavoastră.

Reporter: Ar fi trebuit să sune un bărbat?

Bărbatul de la celălalt capăt al firului: Exact.

Reporter: Dar poate vreau să le fac cadou.

Bărbatul de la celălalt capăt al firului: Ele au anumite contraindicații, pot fi periculoase pentru sănătate. Noi avem un site, unde sunt toate medicamentele pe grupa aceasta farmaceutică. Dacă este vorba de o persoană care nu a mai folosit astfel de pastile și are voie să folosească, recomandarea mea ar fi să încerce cu „Vizarsin” (nr. medicament destinat disfuncției erectile) în concentrație de 50 de miligrame. Dânsul trebuie să își facă un cont la noi pe site pentru a alege medicamentul și după aceea are de completat un formular medical în legătură cu starea lui de sănătate.

Reporter: Trebuie să facă o declarație pe proprie răspundere?

Bărbatul de la celălalt capăt al firului: Este trecut acolo vârsta, înălțimea, dacă suferă de ceva afecțiuni, dacă ia ceva medicamente și așa mai departe. După ce se completează acel formular, are de completat și o chestie cu numărul de telefon. Noi o să îl contactăm telefonic și vedem dacă într-adevăr are nevoie de medicament și dacă da, noi îl putem expedia.

Reporter: Practic se face o consultație prin telefon.

Bărbatul de la celălalt capăt al firului: În mare, cam ceva de genul acesta.

Reporter: Am înțeles. Încă o întrebare: medicamentul este contrafăcut?

Bărbatul de la celălalt capăt al firului: Este o întrebare încuietoare, pentru că chiar dacă ar fi contrafăcut nu v-aș fi spus. Dar, nu sunt.

Reporter: Sunt sigure?

Bărbatul de la celălalt capăt al firului: V-am spus – în urma discuției se stabilește ce tip de medicament și ce concentrație. Dumneavoastră, sau cel care face comanda va primi comanda cu bon de la farmacie și cu toate chestiile acestea. Acum, altă dovadă nu știu ce pot să vă spun, prin telefon, că sunt niște medicamente originale sau nu.

Reporter: Eu am văzut pe site că pot face și comandă online și prin telefon și mă gândeam că dacă sun … Eu vreau să îl fac cadou. Înțelegeți?

Bărbatul de la celălalt capăt al firului: Am înțeles. V-am spus nu puteți să faceți dumneavoastră comandă. Sunt niște medicamente destinate exclusiv bărbaților, care au și niște contraindicații. Trebuie să facă comandă persoana care le utilizează. Părerea mea este că chiar dacă puneți pe altcineva să sune nu sunt o idee prea bună cadou, pentru că sunt niște medicamente care au niște efecte secundare.

Prețul scăzut, principalul motiv pentru care românii își cumpără medicamente de pe Internet

„În România farmaciile cu sediu terestru sunt singurele locuri autorizate pentru vânzarea de medicamente. Vânzarea de medicamente pe Internet este interzisă, iar persoanele care vând astfel de produse răspund conform legii”, a declarat pentru gândul dr. Marius Savu, președintele Agenției Naționale a Medicamentului (ANM). Cu toate acestea, autoritățile sunt conștiente de faptul că românii își cumpără medicamente de pe internet.

La rândul ei, Anca Crupariu, purtătorul de cuvânt al ANM, a explicat, pentru gândul, că prețul scăzut este motivul pentru care românii optează să cumpere medicamente de pe internet. De exemplu: o cutie de patru pilule Viagra de 50 de miligrame în farmacie costă în jur de 120 de lei, în timp ce pe Internet costă 30 de lei. De asemenea, o cutie de 4 pilule Viagra de 100 de miligrame costă în farmaciile autorizate aproape 140 de lei, în vreme ce pe Internet cutia se găsește la 35 de lei.

„Riscurile la care se expun persoanele care optează pentru medicamentele cumpărate de pe internet sunt extrem de mari. O mare parte dintre medicamentele care se găsesc pe internet sunt contrafăcute. Astfel de tratamente pot avea o cantitate mai mică de substanță activă, ceea ce îl face ineficient, sau mai mare, ceea ce îl poate transforma într-un produs periculos ce poate duce chiar la apariția decesului”, a declarat pentru gândul dr. Marius Tănase, vicepreședintele ANM.

Un alt motiv pentru care românii își cumpără medicamente de pe Internet este și faptul că nu mai trebuie să meargă la doctor. „Internetul este plin de articole despre indicațiile terapeutice ale medicamentelor. Există o practică printre pacienți de a se documenta pe Internet despre boala pe care o au și despre medicamentele recomandate în această boală, dar mențiunile regăsite în articolele de pe Internet nu sunt scrise de cele mai mult ori de persoane autorizate. Pentru o boală există o varietate de medicamente disponibile pe piața farmaceutică, dar medicul este singura persoană care știe ce tratament se potrivește fiecărui pacient în parte. Consultul este extrem de important în recomandarea medicamentelor. O parte dintre pacienți au impresia că tratamentul dat de medic nu este la fel de bun ca cel găsit pe net și uite așa ajung să își comande produsul de pe internet”, a explicat dr. Marius Tănase.

Decesul, riscul extrem la care se expun persoanele care iau medicamente cumpărate de pe Internet

În urmă cu câteva zile, ANM a emis o avertizare către populație, în care atrăgea atenția asupra unui tratament destinat luptei împotriva kilogramelor în plus. „Produsul de slăbit Pure Caffeine 200 mg comprimate (D-Hacks Laboratoires) conține o substanță foarte toxică”, avertiza Agenția Națională a Medicamentului.

„Produsul conține 2,4-dinitrofenol, o substanță extrem de toxică organismului. Efectele negative ale acestui tratament se văd pe termen scurt. În 2008, au fost raportate patru decese din cauza acestui produs. Efectul a apărut la doar patru zile de administrare, după ce s-a luat o doză de 600 miligrame pe zi”, a precizat Anca Crupariu.

Prof. dr. Nicolae Hâncu, președintele Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, spune că slăbitul cu ajutorul pastilelor cumpărate de pe internet este o mare greșeală. „Procesul de slăbire nu implică luarea de pilule. Procesul de slăbire înseamnă mănâncă sănătos, bea apă și fă mișcare. În spatele grăsimii se pot ascunde diferite boli, printre care se numără afecțiuni hepatice, diabet și chiar boli cardiovasculare. Atunci când urmezi o dietă trebuie să ții cont de o serie de factori, pe care nu îi depistezi în urma unei discuții telefonice, ci în urma unui consult medical și a unor analize. Pacienții ar trebui să înțeleagă că procesul de slăbire nu se face cu ajutorul unor medicamente cumpărate de pe Internet, la recomandarea unei persoane neavizate sau după o documentare tot pe Internet”, a declarat pentru gândul medicul nutriționist.

Cum pot fi recunoscute medicamentele contrafăcute și ce conțin medicamentele cumpărate de pe Internet

Medicamente contrafacute sunt preparate în condiții improprii, nu respectă niciun standard privind curățenia sau sterilizarea, iar unele ingrediente folosite pot avea efecte devastatoare asupra organismului, avertizează și reprezentanții Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM).

„Pacienții trebuie să fie însă conștienți că atunci când optează să își cumpere medicamente de pe Internet se expun unor riscuri majore. Conform cifrelor OMS, peste 50% dintre medicamentele vândute online sunt contrafăcute”, a declarat pentru gândul Dan Zaharescu, director executiv ARPIM.

Întrebate cum pot fi recunoscute medicamentele contrafăcute, reprezentanții Agenției Naționale a Medicamentului au spus că de cele mai multe ori forma unui medicament autorizat și unuia contrafăcut este aceeași. „Există elemente de siguranță: codul de bară, numele producătorului, valabilitatea, dar pentru o mai bună siguranță, pacienții nu trebuie să cumpere sub nicio formă medicamente de pe Internet”, a punctat purtătorul de cuvânt al Agenției.

Nu toate medicamentele vândute pe Internet sunt contrafăcute, dar cu toate acestea specialiștii din domeniu nu le recomandă spre utilizare. „Sunt persoanele care scot la vânzare pe Internet medicamentele rămase de la un pacient decedat. În cazul medicamentelor nu este important doar modul în care a fost produs și ingredientele. Extrem de important este și modul în care au fost păstrate. Factorii externi pot deteriora tratamentul, iar produs poate deveni toxic pentru organism”, a mai spus Marius Tănase.

De ce nu vor fi autorizate farmaciile online în viitorul apropiat

Medicamentele pentru disfuncții erectile, tratamentele pentru slăbit, antibioticele, hormonii anabolizanți și medicamentele pentru răceală ocupă un loc fruntaș în topul pastilelor contrafăcute și a celor vândute în mediul online, potrivit ANM.

„În acest moment în legislația românească nu există proceduri pentru înființarea farmaciilor online, pentru autorizarea și controlul acestora și tocmai de aceea nu sunt legale. Un aspect foarte important de care autoritățile vor trebui să țină cont în eventualitatea în care vor permite funcționarea farmaciilor online este educația populației. După cum este de așteptat, vor apărea foarte multe farmacii, iar pacientul, pentru a nu-și pune viata în pericol, trebuie să știe să facă diferența între cele autorizate și cele care nu se supun niciunui control din partea autorităților competente”, a spus Dan Zaharescu.

Întrebat ce metode au autoritățile de a combate vânzarea și cumpărarea de medicamente de pe internet, Marius Tănase, vicepreședintele ANM, a spus că instituția pe care o reprezintă colaborează cu poliția. „ANM-ul primește o sesizare din partea unei persoane despre existența site-ului care comercializează medicamente. Noi anunțăm poliția. Poliția ia legătura cu persoana care deține domeniul site-ului. Din păcate, sunt foarte greu de monitorizat astfel de site-uri. Când unul se închide, a doua zi se deschid alte trei”, a punctat dr. Tănase.

Acesta a spus că, în viitor, în România, nu se vor autoriza farmaciile online. „Pentru ca astfel de farmacii să fie autorizate avem nevoie de un departament special. Deocamdată nu sunt fonduri pentru așa ceva. În plus, legislația trebuie pusă la punct și să fie la fel de riguroasă ca și în cazul medicamentelor care se vând prin rețelele de farmacii standard”, a menționat vicepreședintele ANM.

Mai mult, dr. Marius Tănase a mai spus că instituția pe care o reprezintă lucrează împreună cu ARPIM la dezvoltarea unei campanii de publicitate prin care pacienții să fie informați despre riscurile la care se expun atunci când își cumpără medicamente de pe internet.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Inundații în Spania. Ultimele cuvinte ale unor români către fiica lor: „Sună la 112, nu...
Ginerele lui Gigi Becali și 'Distrugătorul de femei' s-au încins de la o tipă! Patroana...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii, prinsă la hotel cu celebrul milionar
"Un deceniu de mediocritate politică și o campanie dezolantă". Crin Antonescu analizează prestația principalilor candidați...
Primele imagini din penthouse-ul în care urmează să se mute Culiță Sterp cu Daniela Iliescu
Două tinere s-au înecat pentru că au refuzat să poarte veste de salvare, ca să...
Americanii își cumpără buncăre, în așteptarea rezultatului alegerilor prezidențiale. Vânzările au explodat în ultimele luni
Ninge săptămâna viitoare în România! Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
Cum să scapi de febră în doar câteva minute. Remediul țigănesc vechi, ideal pentru a...
Trei români din Spania, Gabi, Dana și fiica lor, Alex, găsiți morți într-un garaj. În...
Ultimele cuvinte ale celor doi români luați de ape în Valencia! Cutremurător ce i-au spus...
6 români au fost găsiți în Valencia, iar alți 5 ar putea fi morți: „Nu...
TOP 5 – 'Spărgătoarele de căsnicii' din showbiz-ul românesc
Mai are dreptul polițistul să îți dea amendă, dacă refuzi să semnezi procesul verbal?
Google a primit o amendă cu 34 de zerouri, mai mare decât toţi banii din...
Ce au văzut pe cerul nopții i-a lăsat MUȚI! Creatura a apărut de nicăieri
Aparatul care se montează obligatoriu pe mașini. Registrul Auto Român (RAR) a făcut anunțul
Cele mai tari bancuri ale românilor. O selecție unică
Ce studii are Ștefăniță Ciucă, singurul fiu al lui Nicolae Ciucă. În ce domeniu lucrează
VIDEO "Doar cinci zile și-a ținut copilașul în brațe". Mort când voia să cumpere un...
VIDEO Unde a dus-o Iancu pe Denisa, după nuntă? "No, ce zici, îți place viitorul,...
Cine era Melania Trump înainte de a deveni Primă Doamnă. O poveste impresionantă despre ambiție
BANCUL ZILEI. Șeful intră furios pe ușă și îl prinde pe Bulă în flagrant, cu...
Pe cine susține Arnold Schwarzenegger la alegerile prezidențiale din SUA?